„hai pa lac sa patinam!!!”.
Nu conta ca eu nu stiu sa patinez. 100% sigur ca vreau sa fac asta. Gasit de unde sa inchiriez patine. 290sek. Cine se uita la bani cand e vorba de pasiune?
Din fericire nu mi-am inchiriat. Asa cum se intampla deseori, universul consipra sa devina totul usor. Nu stiu cum se face, dar daca actiunea urmeaza sa te doara sau sa te faca de ras universul conspira si mai tare. Orice actiune care contine oarecare risc de rusine…o sa se indeplineasca.
Asa ca m-am trezit cu o pereche de patine de imprumut. Si cu masina care sa ma duc la balta. Partea asta nu a fost o mare economie, balta fiind la 10minute de mers. Dar, cum ziceam, universul…
Intai, scurt memo. Exista patine de „hochei”, adica alea cu care se dau toti pe patinuar. Mai mici, mai fixe, inteleg ca mai usor de patinat cu ele. Si astea lungi. Care is mai bune pe lac si pe distante lungi. Si astea is doar niste platforme care se ataseaza la bocanc. Alea vechi mergeau pe orice bocanc. ceea ce nu inseamna ca nu tre sa ia un bocanc special, nu de alta, dar tii la glezne. Astea mai noi is ca schiurile. Ai doar o balama, bagi bocancu special, inchizi balamaua..spor. EHE, dragii mosului. Prima patina se pune usor. A doua…Ei bine, tre sa te apleci sa pui patina, in timp ce faci echilibristica pe cealalta. Io am apelat la varianta „bah, tine-ma si pe mine”.
Iaca-ma pe patine. Deja ce era greu trecuse. Mandru ca un cocos, stateam pe patine. Echilibrat, totul era usor. Asteptam, pe loc, sa se incalte si omu cu care ma dusesem. Dupa aproximativ 10 secunde patinele s-au certat intre ele, una s-a dus la ma-sa ailatat s-a dus la bar, lasandu-ma pe mine intr-o usoare stare de confuzie, finalizata cu un cur de gheata. Macar 10 secunde am fost mandru.
Urmatoarele multe minute, unii ar zice 30, io as zice macar o eternitate jumate, a fost o incercare a mea de a ma prinde cum sa fac sa transform starea de echilibru precar in care statea intr-o stare asemanatoare miscatului. Care miscat sa nu implice eu dand din maini ca o dansatoare contemporana in timp ce ma rog sa nu dau cu genunchii de gheata. Faptul ca gheata prezenta din loc in loc crapaturi nu era de ajutor foarte tare. Intelegeam ca pot sa mor inecat, dar eu eram pe cale sa mor de rusine. Intre timp mai trecea cate un tataita cu mainile la spate, fluierand in timp ce impingea instrumentele astea potrivite taiatului cepei.
Dupa niste vreo 30 de minute de chin, am reusit vreo doua trei puncte albe.
- am reusit sa invat sa imi dau jos patinele fara sa apelez la varianta: uite, aici o sa ma asez in cur si o sa le scot
- am reusit sa imi pun patinele singur, fara sa ii provoc hernie unei persoane nevinovate
O mentiune pentru punctele astea doua. Nu va imaginati ca am reusit o performanta extrem de echilibrista in care ma aplec peste burta si stand intr-o singura patina reusesc sa pun/dau jos fiarele. NUUUU. Mi-am folosit creierul. Ieseam de pe zona curatata in zapada. Asta insemna ca patinele erau de tot in zapada, bocancii stand efectiv liberi pe ea. Talent
3. Am reusit sa imprim o miscare liniara care sa fie apropiata de ceea ce s-ar chema „cu viteza”. Problema a fost ca momentul in care am reusit sa inteleg ce dracu ar trebui sa fac nu a coincis si cu momentul „mai am forta sa fac asta” asa ca doua chestii de care imi era vag teama „genunchi pe gheata” si „incheietura mana pe gheata” au fost bifate.
Mai fac. Urmeaza

patinam