2006. era dimineata. ma trezesc, vin gajicile sa ma duca spre aeroport. Pe drum „bah, am uitat aparatu foto”. Sun acasa, fracmiu dormea. Il trezesc, il pun sa ia un taxi sa mi-l aduca. Il astept, pana una alta, la o bere. Mi-l aduce. gajicile „animal. sa nu il uiti!”
Aeroport stocolm. Astept cateva ore sa urc in avionul de Sundsval. Urc in avion. Descopar ca aparatul era uitat pe scaunul din aeroport. Un suedez imi spune in pasareasca lui ca l-am uitat. Eu eram „no shit”. Il daduse echipajului.
A doua interactiune cu „io uitucu si suedejii” a fost ceva luni mai incolo cand mi-am uitat pantofii luati noi in fata vestiarului. (stiti in germania cum s-a lasat asta)
2018. Eram la sala. Mai aveam 10 secunde de steper. Ma gandeam cum ma duc, las telefonu si castile in vetiar si ma bag in sauna. Si incui vesti….
moment in care dau RWD. Si ma vad lasand ceasu si verigheta in ghiozdan. Vad cum am pus ghiozdanu in dulap. Vad cum m-am dus sa ma pish. Ce nu vad? Exact. Cum incuiam lacatul.
Ajung la dulap. Nici macar nu inchisesem usa. Ghiozdanu si toalele erau toate acolo. Ma amuz ca nu am folosit lacatul sa incui dulapu. Si mai amuzant este ca lacatul ala, ala de care va ziceam ca l-am cracuit, lipsea. Cel mai probabil l-am uitat la sala.
E bine. As lua pastile de memorie dar sunt sigur ca as uita unde le-am pus.