Îmblînzirea bicicletei

cand ceva e de vis e de vis. Si…az, probabil prima sau a doua oara o sa dau ceva nescris de mine. Dar e prea tare. Omul care a scriso e un necunoscut de prin america pa numele lui Samuel Langhorne Clemens. Si scrie despre bicicleta.

Imi amintesc si eu prima intalnire a curului cu saua bicicletei. Se facea ca pe la 14 ani am intrat la liceu. Si in vacanta mam dus la bunici. Intre 2 vite si 3 oi adca intre reprizele de dus cu ele la pascut, am pus mana pe bicla bunicilor si dai sa invat. Fiind deja mare nimeni navea rabdare asa ca a trebuit sa recunosc cas singuru din sat da nu stie cu bicla. Ca cu ea se plimbau verii mei. In ziua X a fatidicului an 1995 am ramas singur. Am luat bicla, am pus curu pa porbagaj si am invatat sa merg. Si sa cad. si inca multe altele. care orcum nu io era chestia.

 

deci Samuel despre biciclete

 

 Am întors problema pe toate feţele şi am decis că pot să o fac. Aşa că am cumpărat o cutie de Extract Pond’s şi o bicicletă. Expertul m-a însoţit acasă ca să mă instruiască. Ne-am ales curtea din spate, de dragul intimităţii, şi am purces la treabă.
Luasem o bicicleta mai mica, un mînz doar – de 50 de inci cu pedalele mai jos, la 48 – şi, ca oricare mînz, nărăvaşă. Expertul mi-a făcut o prezentare scurtă a obiectului, apoi a incălecat-o şi s-a plimbat puţin ca să-mi arate cît de simplu este. A spus că a descăleca este probabil cel mai greu de învăţat şi că de asta o să lăsăm asta la urmă. Dar aici greşea. A descoperit, cu surpriză şi încîntare, că tot ce trebuia să facă era să mă urce pe jucărie şi să se dea la o parte; puteam să cobor, de unul singur. Deşi eram complet neexperimentat, băteam recordul la descălecare. El stătea de o parte sprijinind şi împingînd jucăria; apoi totul se surpa, el venea dedesubt, apoi eu, şi maşinăria deasupra.
Cînd examinam bicicleta, nu avea nici cea mai mică zgîrietură. Asta era greu de crezut. Totuşi, Expertul m-a asigurat că era plauzibil; de fapt, examinarea dovedea asta. Eram şi eu gata să descopăr, în parte, cît de de admirabil de bine sînt construite lucrurile astea. Am pus nişte Extract Pond’s şi am continuat. Expertul a ales să împingă de cealaltă parte, dar şi eu am ales să cobor pe partea aia; deci rezultatul a fost la fel ca mai înainte. Jucăria nu a suferit. Noi ne-am mai uns o dată şi a luat-o de unde rămăsesem. De data asta Expertul a ales o poziţie la adăpost, din spate, dar fără de ştire am aterizat pe el din nou.
Era copleşit de admiraţie; spunea că nu-i normal. Bicicleta era intactă, nici o zgîrietură pe ea, nici o şipcă nu s-a desprins. Am spus că era minunată în timp ce ne ungeam, dar el a zis că atunci cînd voi cunoaşte de-a binelea aceste capcane de paianjeni din oţel voi putea să-mi dau seama că doar dinamita le poate veni de hac. Apoi, şchiopătînd şi-a reluat poziţia pt. a încerca încă o dată. De data asta, Expertul a ales să stea la oprire şi a pus un om să împingă din spate. Prinsesem o viteză frumuşică pînă cînd ne-a răsărit o cărămidă în cale care m-a aruncat peste cîrmă şi în timp ce aterizam cu capul în jos înspre spatele instructorului am putut să văd jucăria fluturînd în aer între mine şi soare. A fost bine că a venit peste noi pentru că asta i-a oprit căderea şi nu a avut de suferit.
Cinci zile după asta, am ieşit şi eu din casă şi am fost cărat pînă la spital unde l-am găsit pe Expert simţindu-se destul de bine. În alte cîteva zile eram întrucîtva înzdrăvenit. Atribui asta prudenţei mele de a descăleca pe ceva moale. Unii recomandă o saltea cu pene, dar eu cred că un Expert este mai bun.
Expertul ne-a scos la capăt, a adus 4 asistenţi cu el. Ăştia 4 ţineau fragilul păienjeniş vertical în timp ce eu mă căţăram în şea; apoi formau o coloană şi mergeau pe ambele părţi în timp ce Expertul împingea din spate; toate mîinile sprijineau la descălecare.
Bicicleta avea ceea ce se cheamă "împleticire" destul de rău. Pentru a avea o poziţie bună mi se cereau foarte multe lucruri şi de fiecare dată lucrul cerut era împotriva bunului simţ. Vreau să zic că, oricare ar fi lucrul cerut, bunul meu simţ, obişnuinţa şi buna creştere mă împingeau să încerc într-o direcţie, în timp ce nu ştiu ce inflexibilă şi nebănuită lege a fizicii cerea că trebuia făcut în cealaltă direcţie. Am priceput prin asta cît de radical şi grotesc greşită era educaţia de lungă durată a trupului şi membrelor mele. Erau cufundate în ignoranţă; nu ştiau nimic – nimic din care să poată profita pt.a şti. De exemplu, dacă mă aflam în cădere spre dreapta, trag tare de cîrmă spre partea opusă dintr-un impuls natural, şi aşa am violat o lege şi mă prăbuşesc pînă la capăt. Legea cere dimpotrivă – roata mare trebuie răsucită în direcţia în care cazi. Este greu de crezut asta, cînd ţi se spune. Şi nu numai greu de crezut, chiar imposibil; este contrară tuturor noţiunilor noastre. Şi este pe tot atît de greu de făcut, după ce reuşeşti să o crezi. A o crede şi a o cunoaşte prin cea mai convingătoare probă că este adevărat, nu te ajută cu nimic: n-ai să poţi face aşa cum tocmai ai făcut-o; nu te poţi convinge şi nici forţa să o faci pentru prima dată. Intelectul trebuie să iasă în faţă acum. Trebuie să educe membrele să arunce vechea educaţie şi s-o adopte pe cea nouă.
Paşii progresului sînt clar marcaţi. La sfîrşitul fiecărei lecţii ştii că ai acumulat ceva, şi mai ştii că acel ceva stă şi va sta cu tine. Nu e ca învăţatul germanei, unde o urneşti pe dibuite timp de 30 de ani şi la sfîrşit, chiar cînd crezi că ai prins-o, vin şi îţi aruncă cu subjonctivul şi ăla eşti. Nu – şi acum înteleg destul de clar că marele păcat al limbii germane este că nu poţi cădea de pe ea şi să te loveşti. Nu se compară nimic cu trăsătura asta ca să te facă să te ţii strict de treabă. Dar după ce am priceput cum se merge pe bicicletă, mai înteleg şi că felul corect şi sigur de a învăţa germana este prin metoda biciclistă. Adică, să-i prinzi ticăloşie după ticăloşie, lăsîndu-le în urmă învăţate pe jumătate.
Cînd ai ajuns în biciclit la punctul în care unealta se bălăbăne destul de tolerabil şi dacă poţi pedala şi o poţi şi cîrmi, atunci vine încercarea următoare – cum să o încaleci. Fă aşa: ţopăi în urma ei pe piciorul drept în timp ce pe celălalt îl ţii pe cuiul de urcare şi înşfaci bine cîrma cu mîinile. Hotarît te înalţi pe cuiul de urcare, înţepeneşti piciorul stîng, spînzuri pe celălaltul în aer într-o manieră generală şi nedefinită, sprijini stomacul de partea din spate a şeii şi apoi te prăbuşeşti, poate de o parte, poate de cealaltă; dar te surpi. Te ridici şi mai faci o dată şi încă o dată; apoi de mai multe ori.
Cam la vremea asta ai prins cum să-ţi ţii echilibrul; şi să cîrmeşti fără să smulgi cîrma din suportul ei (zic cîrmă pentru că e o cîrmă; "ghidon" este o biată frază descriptivă). Deci, o împingi şi o ghidonezi drept in faţă, nu prea mult, apoi te ridici cu o încordare fermă, îţi aduni şi piciorul drept, apoi şi trupul în şea, îţi ţii respiraţia, o zgîlţii violent în direcţia asta şi apoi în aia şi iar te prăvăleşti.
Dar, tot cam la vremea asta, nu-ţi mai pasă de căzături; ajungi să-ţi muţi greutatea de pe un picior pe altul cu destulă siguranţă. Alte şase încercări şi alte şase căzături şi eşti perfect. Următoarea dată aterizezi confortabilîn şea şi stai acolo – ai reuşit, dacă te mulţumeşti să-ţi laşi picioarele să se bălăbăne şi nu te atinge de pedale pentru o vreme; dar dacă te repezi la pedale, atunci te-ai dus încă o dată. Pricepi repede să aştepţi niţel şi să-ti corectezi echilibrul înainte de a atinge pedalele; atunci ai prins meşteşugul încălecării, îl stăpîneşti, iar un pic de exerciţiu îl va face simplu şi uşor pentru tine, deşi spectatorii ar fi bine să stea la început mai departe, la o aruncătură de băţ, dacă nu ai nimic împotrivă.
Şi acum ajungi la descălecarea voluntară; ai învăţat varianta ailaltă mai înainte. Este chiar uşor să-i spui cuiva cum să facă descălecarea voluntară; cuvintele sînt puţine, cerinţele simple şi aparent fără dificultate; lasă pedala stîngă jos pînă cînd piciorul stîng este aproape drept, întoarce roata spre stînga şi coboară cum ai face de pe cal. Cu siguranţă sună foarte simplu, dar nu este. Eu nu ştiu de ce nu este, dar nu este. Încearcă cum vrei, nu vei coborî ca de un cal, vei coborî ca de pe o casă în flăcări. Vei face un circ din tine de fiecare dată.

Timp de opt zile am luat o lecţie zilnică de o oră şi jumate. La sfîrşitul ăstor două’şpe pe ore de muncă ca ucenic, am absolvit cum-necum. Am fost declarat competent să pedalez propria bicicletă fără ajutor din afară. Pare incredibilă, viteza asta de însuşire a cunoştinţelor. Îţi ia mult mai mult ca să înveţi să călăreşti cum-necum.
Acum, e adevărat că aş fi putut să învăţ fără profesor, dar ar fi fost riscant pentru mine datorită stîngăciei mele naturale. Arareori un autodidact ştie ceva cu acurateţe, şi nu ştie nici a zecea parte din cît ar fi ştiut dacă ar fi apelat la instructori; şi, în plus, se făleşte şi îi impinge şi pe alţi nechibzuiţi să facă cum a făcut el. Sînt unii care-şi închipuie că accidentele nefericite ale vieţii – "experienţa" vieţii – sînt în vreun fel folositoare nouă. Aş vrea să aflu cum. Eu unul nu ştiu ca vreunul din ele să se fi întîmplat de două ori. Se tot transformă şi se tot schimbă între ele şi te prind pe partea neexperimentată. Dacă experienţa personală ar conta cît de cît ca educaţie, nu prea cred că ai putea să ajungi ca Matusalem; totuşi, dacă acel batrîn s-ar putea întoarce aici, este mai mult ca sigur că unul din primele lucruri pe care l-ar face ar fi să pună mîna pe vreo sîrmă electrică şi să se lege într-un nod. Acum, lucrul mai sigur şi mai înţelept pentru el ar fi să întrebe pe careva dacă o fi bine să-şi pună mîna. Dar asta nu ar fi măsura lui; el ar fi de genul auto-didact care merge pe experienţă; el ar vrea să încerce cu mîinile lui. Şi o să gasească, pentru instrucţia lui, că patriarhul bobinat se abţine de la sîrma electrică; şi îi va fi de folos, deasemeni, şi îi va lăsa educaţia într-o stare cam încheiată şi cam rotunjită, pînă cînd va reveni, într-o zi, şi va zdruncina o cutie de dinamită ca să găsească ce ar fi în ea.
Dar ne rătăcim de la subiect. Oricum, luaţi-vă un instructor; vă salvează mult timp şi Extract Pond’s.
Înainte să mă lase, instructorul s-a interesat cu privire la puterea mea fizică şi am fost capabil să-l informez că nu aveam pe stoc. Mi-a zis că era un defect care ar fi făcut mersul la deal binişor dificil pentru mine la început; dar a mai adăugat că bicicleta îl va îndrepta repede. Contrastul între muşchii lui şi ai mei îţi sărea în ochi. A vrut să-i verifice pe ai mei, aşa că i-am oferit bicepşii – ce aveam mai bun. Aproape că a zîmbit. A zis, "e moale şi pufos şi maleabil şi rotund; scapă la apăsare şi se scurge de sub degete; pe întuneric, unul ar crede că ar fi o stridie într-o cîrpă". Probabil că asta m-a făcut să par mîhnit pentru că a adăugat, cu vioiciune: "Oh, nu te necăji, nu-i cazul să-ţi faci griji din asta; peste puţin timp n-ai să-l poţi distinge de un rinichi pietrificat. Doar continuă cu exerciţiile; eşti bine".
Apoi m-a lăsat, şi eu am început de unul singur să caut aventurile. Nu trebuie să le cauţi de-a binelea – e doar un fel de a spune – vin ele la tine.
Am ales o stradă lăturalnică şi liniştită ca în zilele de Sabat, era cam de 30 iarzi (~28m) de lata între borduri. Am ştiut că nu este suficient de lată; totuşi, m-am gîndit că prin supraveghere strictă şi neirosind spaţiul de prisos, m-aş putea înghesui printre.
Bineînţeles că m-am chinuit să încalec obiectul, acum cu întrega răspundere la mine, fără suport moral de încurajare din afară, fără instructor solidar să zică "Bine! te descurci – iarăşi bine – nu te grăbi – acolo, acum, esti în formă – propteşte-o bine, mergi înainte". În loc de asta, aveam altfel de suport. Ăsta era un puşti cocoţat pe o poartă, tocmai molfăia o bucată de zahăr de arţar. Nu mai încăpea de interes şi comentarii. Prima dată cînd am greşit şi am căzut a zis că dacă era în locul meu s-ar înfăşura în perne, aia ar face. Următoarea dată cînd am căzut, m-a sfătuit să merg să învăţ să călăresc o tricicletă mai întîi. A treia dată cînd m-am prăbuşit, a zis că nu crede că aş putea sta pe maşinaria-cal. Dar la următoarea am reuşit şi am pornit stîngaci, împiedicat, nesigur, clătinîndu-mă şi ocupînd cam toată strada. Umbletul meu huruitor şi ticăit îl umplu pe băieţaş pînă la bărbie cu zeflemea şi cîntă "Păzea că vine !" Apoi s-a dat jos de pe poartă şi hoinărea pe trotuar, tot observînd şi comentînd la ocazii. Îndată a încetinit şi o luat-o pe urmele mele. O fetiţă trecu, balasînd o scîndură de spălat pe cap, chicotind, părînd gata să facă o remarcă, dar puştiul zise mustrător "Nu-l deranja, merge la o înmormîntare".
Cunoşteam bine strada aia, de ani, şi am presupus întotdeauna că era plată; dar nu era, aşa cum m-a informat bicicleta, spre surpriza mea. Bicicleta, în mîinile unui novice, este tot aşa de promptă şi ageră ca o nivelă în a detecta cele mai delicate şi mai neînsemnate umbre de diferenţă în chestiile astea. Ea observă o ridicătură acolo unde ochiul tău neantrenat nu ar observa-o; ea observă orice înclinare prin care apa s-ar scurge. Mă trudeam să trec de o uşoară ridicătură, dar nu eram conştient de ea. M-a făcut să smucesc şi să gîfîi şi să transpir; şi, totuşi, cu toată osteneala, maşinăria aproape se oprea la fiecare pas. În momente din astea puşlamaua nu pierdea ocazia şi-o auzeai: "Gata ! opreşte-te, nu-i nici o grabă. Pot să facă înmormîntarea fără tine".
Pietrele mă necăjeau. Chiar şi cele mai mici mă panicau cînd treceam peste ele. Puteam să nimeresc orice fel de piatră, nu contează cît de mică, numai să-mi propus să o ratez; iar la început fireşte că nu m-am putut abţine să nu fac asta. E un lucru cît se poate de natural. Este parte din catîrul care este pus în fiecare dintre noi, pentru un motiv de nepătruns.
Eram la capătul cursei, în sfîrşit, şi era necesar să fac un ocol de întoarcere. Ăsta nu este un lucru plăcut cînd trebuie să-l faci pentru prima dată pe răspunderea ta, şi nici nu are şanse să-ţi reuşească. Încrederea ţi se scurge, temeri fără nume te invadează centimetru cu centimetru, fiecare fibră din tine este întinsă cu o încordare vigilentă, începi o curbă prudentă şi graduală, dar nervii tăi încolăciţi sînt încărcaţi cu electrice anxietăţi, aşa că curba se demoralizează repede într-un spasmodic şi periculos zig-zag; apoi deodată calul nichelat ia zăbala în dinţi şi se duce pieziş către bordură, sfidînd şi rugile şi puterile tale de a-i schimba hotărîrea – inima ţi se opreşte, respiraţia îţi stă în loc, picioarele nu te mai ascultă, de tot duci drept înainte şi nu mai ai decît cîţiva metri între tine şi curbă acum. Acum este momentul disperat, ultima şansă să te salvezi; normal că toate instrucţiunile îţi zboară din cap şi tu răsuceşti roata DEPARTE de curbă în loc de ÎNSPRE ea şi aşa te duci să te răşchirezi pe ţărmul ăla neospitalier din granit. Asta mi-a fost norocul; asta mi-a fost experienţa. M-am tîrît de sub indestructibila bicicletă şi m-am pus pe bordură să examinez.
Am pornit călătoria de întoarcere. Abia acum am văzut că îşi făcea loc în joc către mine o căruţă de fermier încărcată cu varză. Dacă aveam nevoie de ceva pentru a perfecţiona nesiguranţa cu care cîrmeam, atunci era chiar căruţă aia. Fermierul ocupa mijlocul drumului cu căruţă lui, lăsînd abia paişpe or cinşpe iarzi (13-14m) de spaţiu pe ambele părţi. Nu puteam să strig la el – un începător nu poate striga; dacă deschide gura, s-a dus; el trebuie să-şi păstreze toată atenţia la trebuşoara lui. Dar în această înfiorătoare urgenţă, băieţaşul veni în ajutor şi, măcar de data asta, a trebuit să-i fiu recunoscător. El ţinea sub atenţie vigilentă rapidele variaţii ale impulsurilor şi inspiraţiilor bicicletei mele şi striga la om în consecinţă: "La stînga! Trage la stînga, sau nătărăul ăsta te va călca!" Omul începu a face. "Nu, la dreapta, la dreapta! Stai aşa! N-o să meargă! – la stînga! – la dreapta! – la STÎNGA-dreapta! stînga-dr- Stai unde te afli, sau eşti pierdut!"
Şi tocmai atunci am agăţat calul de la tribord şi m-am prăbuşit grămadă. Am apuc să mai zic: "Mii de draci! Nu puteai să VEZI că veneam ?"
"Da, am vazut că veneai, dar nu puteam să spun pe ce PARTE veneai. Nimeni n-ar fi putut – acu’ PUTEAU EI ? Nu puteai nici mata – acu’ POTI mata ? Ce puteam să fac?"
Era oarece corect în aia, aşa că am avut mărinimia să o spun. Am zis că eram, fără îndoială, tot atît de vinovat pe cît era el.
În următoarele cinci zile am progresat atît de mult că puştiul nu putea ţine pasul cu mine. A trebuit să se întoarcă la poarta lui şi să se mulţumească urmarindu-mă de la distanţă cum cad.
Era un şir de pietre joase pentru păşit traversînd strada la un capăt, un iard una faţă de alta. Chiar şi după ce puteam cîrmi aproape bine, mi-era atît de frică de pietrele alea că le loveam de fiecare dată. De la alea mi se trageau cele mai urîte căzături pe care le luam în strada aia, cu excepţia celor de le aveam de la cîini. Am văzut declarat că nici un expert nu este atît de iute cît să treacă peste un cîine; că un cîine este întotdeauna capabil să sară din calea expertului. Eu cred că aia poate să fie corect: dar eu cred că motivul pentru care el nu poate trece peste cîine stă în faptul că el încearcă asta. Eu nu încerc să trec peste nici un cîine. Dar am trecut peste fiecare cîine care mi-a ieşit în cale. Cred că avem de-a face cu o enormă diferenţă. Dacă încerci să treci peste cîine, el va şti cum să calculeze, dar dacă încerci să-l ratezi, el nu mai ştie să calculeze şi este predispus să sară în direcţia greşită de fiecare dată. Aşa a fost întotdeauna în experienţa mea. Chiar cînd nu puteam nimeri o căruţă, am putut nimeri un cîine care venea să mă vadă exersînd, şi toţi veneau pentru că se petreceau atît de puţine lucruri prin împrejurimi care să amuze un cîine. Mi-a luat ceva timp să învăţ să ratez un cîine, dar am învăţat chiar şi asta.
Pot să cîrmesc aproape tot atît de bine pe cît aş vrea, acum, şi am să-l prind pe piciul ăla în una din zilele astea şi am să trec peste EL dacă nu se îndreaptă.
Ia-ţi o bicicletă ! Nu vei regreta, dacă trăieşti.

Potol. Pur si simplu

Nui asa ca nu am mai scris de mult despre gatit? ei bine, iaca ca e cazul sa dam o noo repriza de gatit. pula poze ca aparatu e in masina si cardu la birou.

se ia o zi. se trezeste devreme ca “vine zidarii”. “miash pl…. mie numi vine trezitu si tu o dai cu zidarii”. Se mere la munca cu ideea ca la pauza iei dalea de gatit sara. ce…abarnai. astepti satz face cu ochiu.  nu ala maro.

Piata.”PULAAAA”. deci o mare pula. piata vitan sa transforma in Mega muIMAGE. printre cele 3 –4 standuri ramase imi fac cu ochii niste dovlecei. Si daca tot dovlecel dece nu si un gogosar. Si o conopizduta. si niste patrunjelos. si ceapa. Si planul: legume umplute cu carne. MMMMM.

Munca. Telefon “ia tu carnea”. Piata. Bere si pasta de tomate. Casa.

Dovleceii se spala imediat dupa ce ai tocat marunt 3 cepe. Sau io. Ca io toc. si plang cand ma gandesc la nemurirea universului care o sa moara comparata cu incomparabil mai mica speranta de viata a gandacelului de colorado, mortii lui. Si scot dintro a 4a ceapa numa mijlocu. Si toate astea le pun cu ulei la calit. Si iar spal dovlecei. Si porma spal si orez. Si pun si orezu cu niste pasta da tomate si apa peste ceapa calita. Si scot miezu la dovlecei. Si nu mai plang, dar deschid a doua bere.

Miezu de la dovlecei dat doparte. Ceapa si orezu la racit. Dovleceii curatati. Gogosarii curatati. Ceapa curatata. Parca lipseste ceva. AAA. carnea.

Carnea ia doo oo la bord. Si patrunjel. Si sare. Si piper. Si cimbru. Si maclavaisu ala de ceapa racit. Si se amesteca bine. si se gusta. si se da cu lingura peste mainile care nu contenesc in a tot gusta. se decide: “BUN”.

Cu mana din dotare se apuca paharu de bere si se varsa continutul in burta. tot cu ea, mana nu berea, si cu o lingurita sa umplu legumele. Toate. sa baga intro oala uleiata la baza. La terminarea legumelor se purcede in a turna niste jidvei peste ele. Si apa cu pasta da tomate. Si 3 rosii tocate. SI una din rosii se umple si ea. Si se pune acolo. Si se mai da cu boia si cu piper si cu o ramurica de cimbru.

oala se arunca peste grataru din cuptor. aprins.

Cu resturile de dovlecei se toaca. Impreuna cu un praz. Si niste conopizduta. nu multa. Se caleste abarnavand ce faci cu ele. Se gusta. si nu se stie ce sa se decida: orez cu legume sau fasole verde cu legume si usturoi. Fasolea verde sia dorit mai mult victoria intrucat ea era. Orez pl. Asa ca se pusa un borcan de fasole verde, sa dadu cu sare si se lasara umpic la discutii. Porma niste usturoi. Si niste patrunjel.

 

Peste o ora de la oala aruncata se scoate. se constata ca nui gata. se mai baga juma de ora. se constata ca nui inca bun deoarece discutiile carne-dovlecel nu s-au finalizat. lasat pana dimineatza sa discute. gustat dimineatza. pare bun. fasolea verde era buna daseara da si dimineata.

 

Deci da. A. sa nu uit. Avand in vedere ca mam lasat de baut abia am ternat a 3a bere nainte de somn

Concurs ce pana calului

io io io.

concurs

da

Mam lasat de baut

 

sambata a fo o zi plina de evenimente. Unele tragice altele amuzante si altele sportive. Asa ca sambata s-a ternat in clubul si anume Control. Unde am vazut multi…nici nu stiu cum le zice astora. O combianatie de hipstari din categoria aia cu oares dansator?

cert e ca am descoperit ca muzica aia, pe langa ca e retarda, tre dansata retard. Adica dansul se compune dintr-o combinatie aleatoare de sindrom down cu autism. Totul pe consum excesiv de alcool. Si tot acolo am aflat ca noi nu suntem oameni suntem marketing. jecu, care nui un uischi rau dar nici merveioz, ii la acelasi pret ca si glendfidingu da 12. Care al doilea nu sa prea bea ca are nume greu de pronuntat.

Primele 3 beri n-am inteles nimic. Dupa mam ametit spre imbatat si n-a mai contat.

Duminica m-am trezit la orele trecute fics 5:16. Moment in care ficatul acaparase stomacul, alcoolul neuronii si durerea de cap nu m-a lasat nici sa ma bucur ca iar am batut doi zergi la starcraft. Moment in care m-am surprins cu o decizie total atipica. M-am lasat de bautura. Prima zi a fo cea mai grea. ma durea ficatu si inca miera somn.

Luni a fost usor. Am trecut de ea fara sa pup vrunpic de alcool asa ca sara am sarbatorit cu o apa minerala. Si am testat vin de la oltenia in scop pur de testare. Timp de doo pahare am testat vinu ala…Ii asa sasa, de la pelin.

Marti, trecand doua zile de cand nam mai baut nimic, daca nu pui duminica intre perioada 00:00 si 05:30, deja am inceput sa ma simt mai bine. cele doua beri de seara nu se pun penca leam baut neatent.

Az deja nici nu mai stiu gustu berii sau al orcarui tip de alcool. Sunt definitiv vindecat. Diseara mac la o terasa sa sarbatoresc.

 

deci da. Mam lasat de baut

oare hasher. oare reu. oare da?

No…bun. Voiam sa spun ceva. Care o sa spun ca daia am voce. de fapt dejte, casa pot scrie.

In urma unor mai multe experiente mai mult sau mai putin importante, as vrea sa va vorbesc despre angajati. Totul a pornit de la demaio, care a pornit de la anca, care anca a pornit de la o intalnire nocturna in timpul zilei sai diurna in timpul noptii sau…adica parintii ei au facut sex. si daia a aparut ea. ca alfel naparea. ca duara nui universu sa nu stim cand si cum a aparut. Chiar anca, daca citesti, tu esti universu?

desi voi credetz no sa scriu despre baiatu cu scrisoarea. penca in fond am avut si io o scrisuare dasta de intentie da pe care nam trimeso niciodata. Asta e.

az o sa scriu despre pula. adica acel organ invartasator la adresa futaiului. De fapt nu. o sa scriu despre HR. dar are cam aceeasi latura sensibila in sensul ca la de cate ori au fo aproape de pl mea se cofunda.

HR in Romania se imparte in mai multe feluri. In aia cere isi zic HR si in aia care isi zic Resurse umane. Evident, cei din urma, nefiind cei dintai si fiind doar niste retrograzi imputiti care inca  folosesc romana se impart la fel ca in aia de la HR numa ca nus la corporatii.

Alta imparteala a HRului este intre rudele si pretenii celor care citesc si HRii cu care am lucrat si pe care nui injur ca cine stie ce nevoi am de voi. Si restu din care mare parte suge pula.

“Ce vrei sa te faci cand termini facultatea”

duduie: As vrea sa lucrez in niste domenii in care sa lucrez cu oamenii pentru ca eu sunt o foarte buna lucratoare cu oamenii. Adica vreau in marketing sau hr.

Duduie draga. Lucru cu oamenii la care te pricepi, desi iti ia tzuale si te duce in restaurante tot sugere de pula se chiama. Asta cand nui anal. Chit ca te doare. Strategiile de marketing bazate pe suptul pulii clientilor sau strategiile de RU (resurse umane) bazate pe curatatul podelei cu genunchii in fata CEOului nus strategii. Se chiama muie eventual sex oral (Depinde cati bani primesti). in fond muie ie si munca nuastra cea de zi cu zi in care cu o masina si o casa ai cam belipulacumparaturilordezicuzi.

Din pacate, ceodoii mari sunt degraba datatoru de muie la fetiscane dastea si in cele mai multe cazuri hrurile sunt alcatuite din fatucile asezate cel putin odata da capu fara cuaie al ceodoiului.

Si iaca asa avem haraiste.

Evident, am avut si surpriza ca intro firma sa fie angajati oameni care chiar aveau treaba cu RU. Si evident ca siiou a venit si lea futu toata strategia, penca nui asa, la noi aia mari stiu intotdeauna mai bine.

Casa nu fiu total misogin. Am vazut si baieti la HR. care nu erau acolo pentru ca supsesera pula ci penca bausera ca dracii cu ceodoiu. Bah..mancatori mai mari de cacat nu exista in lumea asta.

 

Asa. HR. Promisiuni amprostulea. Incercari de a fi mai dejtepti de cat e cazul. Amatorism. Dupa 3 interviuri iti manca din palma daca stii ce si cum sa vorbesti cu ei. Desi tu esti duda tip varza.

Dupa angajare. Din saptamana in saptamana iti promit acel timbilding. La care toata lumea stie ca se mere sa se bea. Eventual sa se futa, da ios flacau nustu dastea. NUUUUUUUU. Hasheristii nostrii au citit ei pa gugle ca americanii au descoperit ca tre sai pui pa angajati sa alerge cu un ou in mana. Macar de erau angajatele. Si macar de erau sa se juace cu oole pe loc. Macar sa ne placa si noo. NU. tre sa alergi cu ou in lingura in timp ce esti legat cu ata purpurie de un dejt de la picior si in timp ce canti marseieza. Totul sub ochiul critic al hasheristilor care zic ca nu esti om de echipa. “Poi plm, is singuru vostru programator. Ce echipa?”.

Dupa care, dupa 2 ani in care totul a mers in firma vine proaspata haserita. Intre doo mui si un normal isi da seama ca totul in firma merge prost. Imediat ce se sterge ii spune sefului tip siio ca spiritul de echipa din firma nu este conform ISO 29823 din 2002 tuamna. Seful cu bucuria proaspat stearsa de o tzatza nui arde lui de acte si alte puli si zice “da da da”.

Asa ca te duci dimineata la munca. Ai ajuns ca de obicei la 10 si 6 minute, penca orcum, programul tau care se incheie la 6 de obicei se incheie mai tarziu mult mai tarziu.  Intrii la munca. Futi un cap la usa care nu sa desface. CA are cheie.

“Vaii…am uitat satz spun ca dam carduri de acces. Dar tu dece nu esti la 9 la munca?” “Poftim?” “poi programu tau incepe la…” “si la cat se incheie?” ….discutie in care amenintarile orcum nusi au rostu ca pe tine te duare la salam. a doua zi vi tot la 10. inca doo scandaluri urmate de un “animalooo…poti sa vi sami arati si mie unde e tasta W?”. ii arati. penca esti amabil. A doua zi vi la 11.

DIn pacate nu toti sunt it. Si evident, programul libertin in care veneai cand voiai la munca si iti terminai cat aveai de munca sa dusa pa pula. Amu vi cand trebe si faci cat ai chef. Iei…o reusita haserista.

“De az incolo avem un roi”. “un ce bagamiash pl in ele de viespi. ca ma muscat un roi dasta cand eram mic da ma rupt. hai sa le rupem” “NU. un regulament de ordine interioara”.

Evident, de az incolo nai voie sa bei cafea la birou, numa la bucatarie, nai voie sa o pleznesti pe vecina de birou peste cur, de parca pana ieri scoteai mereu pula si ii mai trozneai una cum ai vazut tu in ultimul film de folosit servetele de pe dc, nu ai nevoie sa scuipi ecranul, desi toata lumea stie ca asta ii cea mai buna metoda de curatat literele din word.

Afli de asemenea ca nai voie si ca nu poti si ca orcum nu si ca daca e sau daca nu si cand atuncea. Pula mea, orcum nimeni nu citeste roiurile si toti fac tot ca ei si haserita sa supara. sitz aduce foi da semnat. Si, dejaba ii zici tu ca programatori, “poi ma fata, articolul ala e contra cacatului ala de lege denumita in mod normal Codu muncii” catz explica ca nui asa. Evident, citatul din CM o face sa schimbe repede roiu si iar sa sa puie pa semnaturi.

etc.

Deci demaiule, numi zi mie de rabdarea HRului….ca imi apare o nervura pa pl si tre sa le mai zic da neam si familie si gura

Ah..cemi plac mie haseritele. :D. Orcum, de obicei, cu doo taste W si cu un articol din CM iti sunt pretene si uneori mai sunt si dragute. Deci da, nam niica cu voi 😀

 

ca paranteza. Desi nu stiu ce munceste ii zic haserita de az din mol. Care era o fata. care vorbea la telefon. care porma sa plangea “vai nu pot sa manc ca ma suna mereu telefonu”. Draga haserito. INCHIDE IN PLM TELEFONU CAND MANCI DACA TE STRESEAZA.

 

ps: nam nimic cu dept de RU. Am dat interviuri cu oameni 0 pe RU si mam enervat mai tare decat 10 ROIURI si 15 prostii hasheristice. Manerveaza doar categoria hasher de care presupun ca ati inteles care. si care, din pacate e multa. Si muie lor.

 

ANCA: chematil bre la interviu

Cold mountain

*oldiz

deci da. mam gandit sa ma gandesc si la cei care inca nu a vazut marea capodopera care s-a creat si realizat pe taramurile romanesti. da mam gandit sa ti povesteste io despre Cold Mountain.
asa. filmu ie despre unu in persuana lu jude law, care pleaca ca prostu in razboi. pacolo sempusca cu unii si cu altii, aia sempusca si ei cu el, care el siaduce aminte de tanti Ada pa care o lasase acasa (kidman adica) si pleaca dupe ea, lasandui pa prostii ailalti sa sempuste intre ei.
in mare cam asta e filmu. acum momente indubitabil memorabile.

SPOILER ALERT adica ti spun filmu
1. inceputurile (adica cand am inceput io sa ma uit la iel)
neste multi in transee printre care si un epure. si cand incercau astia sa prinda epurele in scopuri gastronomice pac o mina a egzplodat. bre a dreaq mina egzplodeaza sil dezbraca pe unu (de unde am dedus ca daca ceva de gen feminin te dezbraca nu ie de bine).
amu ce m-a amuzat e ca ala s-a sculat asa dezbracat cum ie si a mers la futut yankei daia. deci iar mi fu clar, cand esti dezbracat ori faci baie or futi, alfel ce sa cauti asea?
tot din lupta asta, yankeii astia dupa ce da cu bum bumu ies la atac. si prostii dintre tuate traectoriile pe care le puteau alege o iau taman paia cu gaura de la bum. Adica iei iancheii iera unfel de oi.
amu ce face sudistii? iei ii au pe ianchei intro gaura, asa ca incep sa ‘pushte la ei ca la oile lu berbecalii. totu bine pana apare indianu. Indianu, mai lenes si mai prost si mai traditionalist, inloc sa stea el calm sa incarce pustile si sa ‘pushte ianchei, arunca cu ele pe post de sulite. amu un baiat mai tinerel dintre sudisti, impreuna cu erou nostru sare in gruapa. crea siau dat seama ca indianu prost arunca pustile colo si raman fara armament. indianu se trezeste si el si pleaca si el in gruapa dupe pusti. amu ce e amuzant e ca desi iera 3 intre toti iancheii astia, recupereaza o pusca, pe care un iancheu i-a dato bine aluia tanar. mai najpa e ca iancheu prost a folosit burta lu tinerelu asta pe post de teaca de pusca.
2. bre aici intervine o parte mai ciudata cand ios plecat de la teve si cand mantorc ala tanar era umpic mort, indianu fiind prost a fost concediat sau ceva, ca nu l-am vazt si jude law (pe carel chema inman, adica unfel de puscarias) avea o banderola inrosita la gat.
3. amu intervine momentu spital si fuga. asta fuge casi da seama ca Ada il iubeste si ca el o iubeste la randu ei, desi el n-a vazto pe ea decat de vro doo trei ori, cand asta il punea ba la reparat acoperisuri, ba la arat campuri.
4. sentalneste asta cu unu care voia sa omuare o negresa. il bate sil lasa la albi sal omuare
5. sentalneste jude cu neste negri care nui da oo.
6. il alearga garda nationala sil scapa tipu de la punctu 4, plus o tipa care sarmana e impuscata cand toma le propusese la astia sa faca secs cu ei. deci momentu "tzatze" a fost amanatn
7. astia doi care amu e bodies gaseste in pustietate un ferastrau cu care il ajuta pe un tip sa taie un taur care murise intro apa care porma tipu ii duce la el acasa, le da uischi si femei, care cansa fute si astia apare garda nationala. Deci asta a fost film facut dupe jocurile "quest", ca daca navea ferastrau najungea la asta si nui prindea ominii rai.
partea buna e ca apar tzatze si chiar si un fund.
8. dupa cum ziceam ii prinde ominii rai, dar nu va speriati, mai ie din film. ca apare cavaleria care porma se mai pusca unu cu altu care Jude asta ie singuru care scapa ajutat de o baba care omuara o caprita ddragutza sa hraneasca omu.
9. ajunge asta la o gajica, nustu daca se fute sau nu cu ea, da fute din cauza ei neste ianchei.
10. ajunge la kidmanca care in sara aia sio trag Very Happy
11. despre viata lu kidman nu va zici niica ca nu ie asa interesanta ca alu jud
12. bre amu intervine finalu de film americanesc, care ca majoritatea finalurilor de film americanesc strica tot ce fu inainte. in cazu asta avand in vedere ca inainte nu a fo cine stie ce, va imaginati cum fu.
deci domle muare Jud. care amu voi mantrebati, poi si ce daca, inseamna ca nu mai ie hepi end.
deci, intai sa recapitulam:
– mina subterna face bum asta supravetuieste
– sare intre multi ianchei capaceste pe multi dintre ei scapa
– la spital dragostea pentru ea il tine in viatza
– il prinde garda
– trece iarna muntii fara mancare
– mai pusca vro 3 ianchei
– pusca vro 3 din garda, care ei avea pusti si el pistol.

bre dupa ce scapa el de atatia, fute ce are de futut si ajunge la dragostea lui, ce face. Il urmareste pe ultimu nene rau, el care avea pistolu in mana si ala in teaca. si ce se gandeste el, bre mi sa luat de puscaturi, ia hai sa nu ne mai puscam. da ala rau ce zice: ba nu bre, ios tanar, hai sa ne puscam. si se pusca bre unu pe altu si muare jud al nostru. Poi tui muma lui de prost, nu putea el sa puste la ala rau de la inceput si sal apuce dupa constinta, ca nu ie ca cand ori ca puscasi 100 de mii de omini ie diferit fata de 100 de mii unu
cert e ca era viril omu deci e mai bine ca muri, ca numa dupa un secs de o nuapte o lasa pe fata gravida care a mai si nascut. va imaginati o multime de juzi dasti?
cert e ca filmu asta mia lasat asa o lacrima macsim doo, datorate orei intarziate la care s-a ternat si faptului ca cascam

Pulit de motociclisti.

a fost odata ca niciodata. o campanie. de fapt mai multe.
http://adsoftheworld.com/media/tv/nmcu_norwegian_motorcycle_union_bugs
si cica motociclistii or fi ei mici, dar nu sunt bugi. Normal. daca erau bugi aveam softuri antimotociclisti si totul era mai usor si mai lejer.

Acum, sa incep intai cu disclaimerul. Care si io stiu ca pentru cei de pe 4 roti aia cu doua sunt acolo ca sa ii enerveze. Mai ales prin oras unde noi ne miscam repede. si bine. si fara stres.
si mai stiu ca este si placerea celor doua roti. Libertate. Gagici care se uita la tine ude gandinduse ca pe motor vibratiile le ating mai bine clitorisul si au parte de orgasm inainte sai arati preacuvinciosul stromeleag invartosat. Pe bicla mai putin ca nam nici vibratii nici loc de doo persoane. Ca carboanca mea nui ca pegasurile sau alte bicle sa poti sa iei fata pa cadru si abia la final sai zici ca bicla era varianta de gagici (Fara cadru pentru nestiutori).

Ei bine, aceasta intrare se presupune a fi exact ce scrie in blog. Pulitul motociclistilor. Acum, aia de aveti motocicleta o sa ziceti ca padure fara uscaturi nu exista. Ca numa manelomotociclistii fac alea pentru care merita o pula in cur la fiecare 10 minute. Ca numa manelomotociclistii ajung carne de mici sau donatori de organe din vina lor. Motociclistii adevarati mor numai din cauza conservarilor. Motociclistii morti au fost toti niste sfinti. Si nu numa in ultimul moment din viata lor…ala cu supermanul. Dar recunoasteti. Macar odata atz fo si voi inconstienti. Si ati avut noroc cu catun conservar care desi v-a pulit de va umplut frigiderul de carne macar v-a lasat in viata. Si nici nu v-a lovit.

da dragii mei motociclisti. Bagamiash doamna pula in tobele voastre sparte. Care dupa ce ca sunt sparte uitati care este scopul cacatului si pisatului ala de ambreiaj si mereti in X ori nustucate turatii. Intr-adevar. Masinile va aud mai bine si nu mai dau peste voi. Ce daca in acelasi timp va aud si aia dintr-un cartier care nu este tangent cu strada pe care mergeti.  Ce daca eu, de la birou cu satanele in urechi, tot asurzesc cand treceti voi pe strada transformand toti calutii aia putere dei aveti in zgomot si slobozindo peste tot. Pe voi va calcau masinile inexistente daca nu ambalati motorul.

cica 80% dintre accidente sunt produse penca aia din masini nu va vad. Poi ma. Toate mortile produse de gloante sunt produse penca ala inspre care vine glontul nul vede, ca daca il vedea se ferea de el. Tineri si muisti motociclisti viteza. Viteza legala in oras este de 50 la ora. Tragand de radar: 59la ora. In caz ca ne mai grabim ajungem la un 80 pa anumite zone. Deja 100+ este pentru inconstienti. Stiu. Ajungeti repede acolo. va place. Dar…daca tu meri cu 100 la ora pa chestia aia in oras, unde io stiu ca se mere cu 50, eu, ca sofer, da unde plm sa=mi fac calculele ca tu ajungi de 2-3 ori mai repede langa mine? Ce vina am io ca voi nu sunteti in stare sa va ajutati singuri. Nu-mi ziceti ca sunt exceptii cei care croseteaza bulevardele mari ca rad cu lacrimi de crocodil si am o erectie spontana la gandul ca  „sujo ma”.

Sa vorbim despre in afara localitatilor? Viteza maxima legala: 90/100/130. La 200 tu tii cu aia de au nevoie de organe. E bine. In exoscheletul ala al vostru ramaneti intregi. Va putem ingropa de tot. Nu az jumate maine mai hranim si un caine. Depasirea se face pe partea stanga. Daca nu ai loc pe partea stanga, intrarea printre masini poate fi bagata la cazuri psihiatrice la depresie si tentativa de suicid. La intrarea pe contrasens poate fi adaugata si ideea de tentativa de omor kamikaz.
nu zic ca soferii nus tampiti. Is atat de multi tampiti incat daca ai sta pa marginea drumului cu o punga de popcorn si o bere…ai rade in continuu si nonstop. Daia pentru care oglinzile sunt niste elemente de decor exterior. Daia pentru care banda continua inseamna ca daca o depasesti tre sa o calci tare. Daia pentru care semnalizatorul este o optiune de care nu au mai avut bani la masina luata in lizing. In aceste conditii voi aveti tupeu sa crosetati strada? Si va plangeti? brr.

cazuri concrete. tip: :Fututi mortii matii”. da numa doo ca iar manervez

Autostrada. io pe banda stanga. in depasire. 140+. ma uit in spate- nimic. Dau semnal dreapta sa ma bag pa banda 1 sa merg linistit. ma uit in oglinda sa vad distanta fata de ala din dreapta, sa ma bag in liniste. 1-2-3 faruri. Can bancu cu iepurasu cu scuzama tata am mai numarat odata ca nu prea stiu masini cu 3 faruri. Nam apucat sa mai numar al treilea far ca motociclistul sa apucase sa ma depaseasca, io semnalizand iar el baganduse printre noi. Poi ma pularaule, daca io trageam dreapta la calcul de timp: am atat, l-am depasit pala, ar trebui sa pot sa ma bag acu sa las stanga pentru aia de se grabesc, te faceam ma mici? Imi stricai ma fututi mortii mati de motociclist necunoscut vacanta? In loc sa ma duc sa beau ca porcu pa la cazanele dunarii si sa ma mir „mua, sambagpula ce misto e pacilea” stateam sa dau declaratii? sper ca ai ajuns unde voiai, dar da capu tau. in fond copacii nu pot fi trasi la raspundere.

duminica. ploaie dimineata. autostrada pulii, pardon bucuresti pitesti plina de apa. pa ambele sexuri. doi copchii pa o motocicleta. pa mazga aia de nu vedeai niica, ceata si plm, ei aveau un bec cu care nici intru cort de o persoana nu luminai. in fond, la ce iti trebe lumina sa-i explici aluia din spate ca esti si tu pacolo cand tu vrei sa te sinucizi dar esti prea crestin so faci cu mana ta

Deci. dragi motociclisti care mereti cu 200+, crosetati strazi, nu aveti costume de protectie, nu aveti lumini, nu aveti motocicleta intretinuta, aveti tobe sparte si va lipseste bunul simt elementar de a schimba cacatu ala de viteza sa nu ne mai asurziti: ia vedeti ce zice copacii aia de pe margine? Ca io unu va urez muie. da muie daia da bun simt. muie cu cacat si explozii faciale.

pentru restul motociclistilor: Drum uscat

Caserola. ep doi

Acum ceva timp scriam despre caserole. Caserole cuminit, care nu face nimic alceva decat sa care mancarea. Si care, fiind in corporatii dispar din frigider. De fapt, atunci credeam ca sunt furate. Dar, concluzii ulterioare au dus la concluzia ca caserolele gandesc deci exista. Si cum exista ele asa, uneori pleaca. Poate nu le place mancarea sau poate au de mers la consiliul superior al caserolelor. Dar, datorita unor oameni de bine si povestilor altele az am aflat ca exista si alte caserola.

Totul a inceput de la demaio. Coroborat cu faptul ca am aflat, in urma unor minutioase cautari, cine a fost criminala care a adus caserola.

Doamnelor si domnilor. Exista si caserole ucigase. Aceste caserole se deosebesc de caserolele obisnuite, caserolele de mancare, prin faptul ca de obicei seamana cu ele, dar sunt goale. Daca sunt pline nu pot fi deosebite, deoarece se stie ca caserolele ucigase nu se pot da de gol. In acest fel, o caserola plina este o caserola sigura. Din momentul in care se golesc, numai nasul antrenat al unor agenti de paza care au fost ghinionisti, ca alfel apartineau si ei sectei cu 0 (adica aia de are voie sa ucida, ba incultilor), poate, nasul adica, sa adulmece diferenta.

Caserolele ucigase actioneaza in mai multe feluri.

1. caserolele explozibile. Ceea ce pare gol de fapt este o combinatie mortala de nitroglicerina cu c4 si semtex. Actioneaza pe o raza de aproximativ 324 de metrii omorand oricefel de fiinta vie din jur. Exceptand gandacii de colorado

2. caserolele bio. Adica arme biologice. Par folosite si nespalate. Contin substante biologice extrem de nocive. In caz de deschidere, persoanele prezente in jur si nevaccinate vor suferi tuse scurta urmata de tushirea afara a plamanului. extrem de nocive mai ales in prezenta unui numar mare de oameni prezenti la concerte cu bere.

3. caserola de impachetat cadavre. este o caserola de marimi medii care digera instant cadavru. Poate fi folosita pentru depozitarea instant a unui numar de 12 cadavre. folosita in timpul razboiului din botswana pentru crearea de mancare de caini pentur tarile in curs de dezvoltare

4. caserolele mixte care dezvolta capacitati de mixare a primelor 3. Se gasesc in format 15cm lungime si aprox 7 latime. Par a avea, inauntru, niste grasime de la ceea ce ar aparea a fi niste pui pus de mama detinatoarei de dimineatza. Pui care pare devorat cu o foame gargantueleasca sau cum sa zice ca io nustu gramatica, la pranz. Extrem de periculoasa. In caz ca vedeti asa ceva, anuntati de graba primul agent BGS din zona. Nu incercati sa abordati detinatoru/detinatoarea cu ziceri gen “bem si noi o bere". se presupune ca atacul de la metroul londonez a fost pus la cale cu ajutorul unei caserole de grad 4.

 

Noutati: Donsuara in cauza din discutia lui demaio a incercat ascunderea caserolei dupa un recipient tip utilaj parasit de unde a disparut. Actualul detinator al caserolei de tip 4 este necunoscut. Eu deja am inceput sa-mi fac depozit de conserve si castraveti murati in caz ca acel detinator o sa incerce sa o foloseasca in bucuresti. Sper din tot sufletul sa se duca sa o foloseasca intro zona de razboi, care estei n desfasurare, poate acolo orcum daca face victime nu ma intereseaza.

Deci sa ne rugam…

Suparat sunt Doamne, suparat

az sunt suparat. Suparat pe voi, toti cei 3 oameni plus io cand intru nelogat sa apara mai mult intrari.

Dar sunt mai suparat decat pa mine cand meam baut banii de bere si nam avut cu ce sa beau bere.

suparat dala rau. Sunteti toti niste napi najpi.

 

Amu uitanduma pa blogosfera romaneasca am vazut ca exista tipul de comentatori “primu”.

mam gandit in sinea mea ca o fi un concurs pa bani. Ala care are mai multe primuri castiga un leptop pe lampi. Sau un ferarri cu carbuni. Un radio in colori. nushtu. ceva pentru care merita sa dai acest comentariu plin de esenta ca un colon proaspat clismatizat.

ma temeam ca lipsa acestui tip de comentarii din plaja mea restrans de comentarii va duce la lipsa din garderoba mea a unei femei gonflabile de unic futai. Sau macar un acvariu pentru borcane cu muraturi de primavara.

Asa ca, cu inima stransa bine intre dinti, molarul stanga sus si un dinte de jos care stiti voi cum sa chiama ca io pula, mac la un om. pa masanger. Care el e mai orientat si cunoscator cu blogurile. El m-a invatat ca wordpressu bate la cur iahuu si ca cum sa pun reclame in site. Dupa cum vedetz tot lafel de prost scriu ca si pe iahu iar reclame nam.

“Bah tata,zim ba si mie dace plm pun aia  primu si prima pa comenturi. ce cacatu unuei nopti de iarna polara e aia”

“asa isi arata ei aprecierea in fata idolului”

Si m-a lovit. Oameni care stau cu dejtu pa fcinci sa dea rifresh sa apara postu nou. si, cand apare postu nou, tre sa fie primii care comenteaza. Dar, casa fii primu tre sa citesti repede. sa comentezi in fond. Dar ei nu, ei scriu repede primu comentariu “primu” si sa duc sasi stearga multumirea de pe capu pulii (bot in cazul fetelor) cu hartie igienica la final. nu e musai sa citesti. i-ai facut incodata pa restu de prosti cu care te certi.

La batranete astia or sa fie in concurs direct, la stirile de oligofreni de dimineatza cu radu si morar, “primul care a platit impozitul la stat”. Evident ca si atunci o sal platesti lafe ca ala del plateste peste 3 luni fara sa se trezeasca la ora 4. Numa ca tu o sa ai multumirea de sine ca ai fost prima. Basca ca ai aparut la televizor. “PRIMU”

 

 

Stiu. ma intrebati dece sunt suparat. Penca voi toti, da, voi toti, si tu nu te uita in spate ca nai pa nimeni! desi ma cititi, nu intelegeti in general nimic penca daca ati intelege miatz explica si mie ce plcalului am incercat sa zic, nici unu nu a avut erectia mobila, dorinta neexprimabila decat prin coment, emotia virginei in fata pulii sa scrieti la comentarii PRIMU.

oficial sunt suparat pa voi lipsitilor de superficialitate idoliceasca pentru mine.

Poze de la cazane