n-am mai scris aici ca nici nu mai stiam adresa. Am revenit cu lectii de suedeza. Suedezii se trag din vikingi. Care, ca orice tragere, nu sar prea departe de trunchi.
Asa ca evolutia limbii a fost intotdeauna o opera a multiplei imaginatii suedeze care a inventat coltul drept si mobila de ikea.
Urmand celebra denumire pentru Constantinopole, Miklagard, suedezii s-au gandit intotdeauna la cuvinte ca la niste metafore. Poezia face parte din gandirea lor, asa ca in momentul in care s-au gandit „cum ii zicem noi bunicului” poetul satului a zis „CARE bunic?”.
Aici, suedezul cu DEXul s-a oprit. Cum care, „bunicul omului”? Poietul nu a fost multumit. „Care?”. Aici a fost un moment de cotitura in evolutia lingvistica a Suediei. Probabil ca daca in loc de DEX ar fi avut un topor momentul in care poetul isi freca proaspatul cucui si plangea „care adica bunicu dinspre partea mamei sau dinspre partea tatalui?” s-ar fi petrecut total diferit si ar fi implicat niste mied si o inmormantare de 3 zile cu plangeri ipocrite gen „ce dor o sa ne fie de prostu ala”.
Asa suedezul cu dexul a fost pus pe ganduri. Si a stat el 3 zile, a baut mied si bere cu ciuperci si, intr-o zi a exclamat fericit „ERIKA!!!!”
De atunci suedezii folosesc metafore tip: tatatata, tatamama, mamatata, mamamama, fiicafiu, fiicafica, fiufiica, fiufiu.
Unde scriu lu gigel 