Dilema lui bogdan. Scrim de mana sau de picio…pardon tastatura: http://nervuri.wordpress.com/2010/12/15/de-mana-sau-din-taste
ideea este foarte simpla. Avand un talent deosebit la desen, scrierea mea a fost de la inceputurile aparitiei ei, pana la finalul facultatii, adica perioada in care scriam constant de mana, o combinatie intre un fost doctor cu semipareza si un bendea…retard. De aceea, da lungul acestei lungi si minunate perioade, mai ales pana printra 12, am fost felicitat de multi profesori si de ambii parinti cu medalia “Laba de gasca” pentru puternica influenta animaliceasca la invatarea viitoarelor generatii de farmaceuticieni si farmaceutiene.
la facultate am speriat cel putin 3 profersori, restul nevazanduma la fata in timpul anului decat la examene.
De atunci, insa, scrisul a inceput sa aibe o importanta mai mica in veata mea, nescriind nica. De mana. Iar de computer nu bag decat programare si niste blog. Deci niica inteligibil pentru oamenii normali, care ma face sa ma laud de faptul ca am reusit sa continui scrierile in continuare.
Culmea. Desi programator pixul a ramas in continuare un bun preten al meu. Cam la juma de an umplu un caiet studentesc cu schite, desene aberante, forme geometrice, pete de portocala si ce mai are programatorii pe acasa. Daca un caiet/juma de an vi se pare putin, imaginativa ca la faculta consumam mult mai putina foaie. eram mai ecologic.
Din pacate, am imbatranit. Si ca atare au inceput sa apara si actele pe la diverse banci si institutii ale statului. Unde tre sa scriu mai mult de 20 de cuvinte. Ca atare, nu de putine ori fac G-ul ca pe R, L-ul ca pe Š, manc litere, pun litere in plus, scriu cuvinte: 3 litere mari de tipar, 2 mici de mana, una mica de tipar, 5mari de mana.
Deci. Concluzionand. IO nu scriu. Io scrijelesc. atat bitii cat si hartia.
Ceea ce voian, de fapt, sa va povestesc, este mini Povestea piticului furacios de pixuri de birou. Verisor primar cu piticul furacios de sosete din masina de spalat, dar fara sa fie ametit ca ala (in fond, el duar sta sub birou, nu in cuva masinii), piticu furacios de pixuri de birou, fura pixuri. de cate ori nu ati auzit pe langa voi “auz bah, unde plm mi pixu?” sau “ai ma sami dai si mie un pix, ca almeu a disparut?”. Ei bine, piticul furacios de pixuri este de vina. Nu se cunoaste foarte bine motivatia.
O parte dintre cercetatorii britanici, au adoptata o teorie conform careia piticul foloseste pasta albastra sau neagra (niciodata nu dispare pixu rosu) pentru colorarea hainelor. Si cica, piticii cu haina cea mai lipicios albastra sunt cei mai bine vazuti in lumea lor, in special de la faptul ca lipiciu li sentareste pe penis tinand mai mult starea erecta.
Cercetatorii canadieni considera teoria britanica drept o imensa insulta adusa logicii si mentioneaza ca piticii fac din plasticul pixurilor case, mina fiind folosita pe post de sulita in lupta lor contra carabusului de mai si a gandacului ordinar de casa grad 4
Cercetatorii americani refuza cu indarjire sa ia in considerare existenta piticilor furaciosi de pixuri, acuzandui pe toti de delicte sexuale daca apar
Cercetatorii romani folosesc creioane.