Unde scriu lu gigel

iulie 3, 2019

Putin Ad hitlerum

Filed under: aberand — animal00 @ 10:56 am

Aș vrea să fac o precizare în atenția celor care se tem că m-am „vândut” prietenilor de la NSDAP pe bani grei. Tariful meu de trainer era de 1.750 marci/ zi. Numai în luna iunie am avut 15 zile de training. Faceți voi socoteala. Dacă cineva își imaginează că un partid, oricât de bogat, poate să ofere genul ăsta de salariu unui director de comunicare, vă rog să-mi spuneți și mie ce fumați  🙂

Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar explicația e în altă parte. N-aș fi pus pe butuci un proiect antreprenorial care mergea foarte bine , n-aș fi renunțat la colaborarea cu mai multe organizații neguvernamentale la care țin în continuare foarte tare și cu siguranță nu m-aș fi expus tirului încrucișat de păreri, doar de dragul unui salariu și al unei slujbe la un partid.

Am ales fix această slujbă la fix această companie pentru că provocarea profesională este enormă iar eu mi-am construit întreaga carieră pe astfel de provocări. De data asta pare aproape imposibil, dar,  „ușor poate oricine”: știu că nu-mi va fi deloc ușor să conving societatea că suspectul de serviciu s-ar putea să fie de data asta tocmai personajul pozitiv care deține soluția salvatoare și pe care nimeni nu vrea să-l ia în serios din cauza trecutului său controversat. Da, e posibil să mă înșel, tot așa cum e posibil și ca detractorii mei să se înșele. Numai timpul va decide, k, iar aici nu e vorba de zile sau de săptămâni, ci de ani și chiar de zeci de ani.

Dar, încă o dată, dacă mă interesau grămezile de bani, rămâneam în State după MBA și făceam management consulting, nu mă întoarceam la Berlin să-mi deschid firmă de training și cu siguranță nu făceam acum mutarea asta.

Asta voiam să vă zic.

 

Dragan Veselovici, Director de comunicare Ausvitz

Lasă un comentariu »

Niciun comentariu până acum.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Spune ceva, spune, spune, spune....bine, scrie

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: