Cursa

avem pre-ul inainte. Deci cursa

Primi 2km incepem incet. Stiam traseul si data trecuta batuse un vant pe prima parte de mi-a ajuns. Vineri parea frumos. Dupa 2km incepem sa acceleram. Prindem niste baieti care o ardeau cu 34 pe plat, 40 la coborare. Ne tinem de ei pana incep picioarele sa imi dea cu skip. Se dusesera 47km si noi eram intr-o medie pe care nu o visasem. Undeva la 30. King of the world baby.

Bagam o cafea, un pisu si niste paine. Selectia de mancare e penibiluta: paine si castraveti murati.

Plecam. Deja incepe sa fie noapte. Dam de primele dealuri ceva mai maricele. Incep sa pierd grupurile mari, dar eram ca cersetorii de trena. Ne mai agatam de cate unii, trageam de ei pana nu mai puteam, ne retrageam, trageam iar si asa mai departe.

La 2 jumate dimineata ajungem la prima suta. Eram in super timp, totul parea minunat, viata era frumoasa, coaiele rezistau.

Ei bine, urmatoarele 4 ore urmau sa mi-o dea la gioale. Dealuri. Stiam de ele. Stiam ca o sa fie o bucata putin mai neprietenoasa cu burta. Stiam ca o sa fie racoare. Dar, cum ar zice Basescu: 11 grade nu-s ca 14 si nici dealurile la 2 dimineata ca dealurile la pranz.

Am tras. Si am tras. Si am tras. Si am plans. Si am tras. Si era frig. Si am tras. Pe dealuri si grupurile erau haotice. Si deja se cam vedea ca e tarziu. Si intuneric. Si toti trageam si plangeam. Din ce in ce mai multi oameni se miscau in sa. Sau isi scoteau picioarele din pedale sa mai bage nitel sange in talpi. Si trageam. Am simtit si niste momente o combinatie de „ba vomit” cu „ba, oare daca vomit in somn e grav?” cu „daca vomit in somn in timp ce pedalez ce se poate intampla?”

Ce ma trezeste e faptul ca la un moment ciclocomputeru a zis ca lui ii e somn. Plm, era ora aia. Ma opresc sa incerc sa ii fac ceva. Nu reusesc. Renunt la ideea de a avea informatii gen: viteza, frecventa puls, timp. Dupa 10 minute renunta si ciclocomputerul la greva si incepe sa imi arate orele.

jungem intr-o zona in care plouase cu cateva minute in urma. Radem si ne bucuram ca nu am fost mai rapizi. Am fi fost mai rapizi si mai uzi.

Mirosul de balegar imi aduce aminte de caldura din grajduri. Pe marginea drumului dormeau vacile ca…vacile. Ii zic lu A „bah, sambag pula, io m-as retrage langa o vaca d-asta sa ma culc pe ea. Iti dai seama ce calda e?”. El rade, crede ca glumesc. Eu nu sunt atat de sigur de simtul asta al umorului.

In sfarsit un stop cu mancare (nu mai stiu sigur daca e inainte sau dupa faza cu vacile, asta e, imbatranesc, uit). Creierii mei atarnau intr-o ata care imi tinea urechile sa nu cada. Imi era frig. Eram obosit. Ne luam niste lasagna si niste cereale. Io voiam doar sa dorm. Si sa nu ma mai doara spatele.

Cea mai proasta lasagna din lume. Si cu toate astea, cea mai buna lasagna din lume.  A ajuta sa stranga bicle cazute, io eram cazut pe o banca.

Plecam. Ma ridic in sa, genunchii urla si ma fut in gura si zic de mama. Fundu si saua isi continua relatia, sper sa nu se casatoreasca. Ma bucura faptul ca la inceputul cursei am dat cu vasilina intre buci. E viol, dar macar fin si elegant.

Carbohidratii sunt cei mai buni prieteni ai biciclistului. Mai ales cand aia din lasagna incep sa se depuna pe locurile care pornesc foalele de la muschi. Si astia incep sa functioneze in parametri. Mai ales ca drumu devine plat cu maxime de -/+ 2. Ne legam de un grup care parea ca merge frumos. „macar 10km”. urmatorii 33 de km ii alergam intr-un ritm de care nu ma mai credeam in stare. 32-34 pe plat, 28-30 pe urcari, 40-50 pe coborari. Trecem pe langa multe grupuri de oameni. A imi zice „iti dai seama sarmanii oameni, sunt obositi de nesomn si pedalat si mai trece si un gras ca tine pe langa ei in ritm de tren…”.

Ne oprim dupa vreo 54 km in care aveam iar o medie frumoasa: 30km. Ne oprim sa bagam ceva apa in butelci.
Si, daca tot era totul frumos….incepe zona de valuri. 1km in sus. 1km in jos. 1 sus. 1 jos. Cand ai greutate mare dealurile sunt satana. Recuperezi putin la coborare, dar urcarile devin din ce in ce mai dificile. Km incep sa se lungeasca sau timpu sa scada. Nu stiu exact. Fac 33 de km intr-o ora jumate. Sunt pilaf. Singura chestie care ma mai tine in viata este faptul ca stiu sigur ca ultimii 20 de km is destul de usurei. Incepe sa ma doara si piciorul drept. Pana la stop urcam inca o panta. 6%. Scurta, dar deja e prea mult pentru mine. Pun foaia mica, pinionu mare si bag. Injur si bag. Toti trec pe langa mine de parca as sta.

Stop. Bag paine cu miere. Nici macar nu stiu cate calorii am mancat. Irelevant, am consumat si mai multe. Ma descalt, dau toate toalele jos si le bag in diverse buzunare. 25 de grade afara incep sa ne fiarba creierii. Trece un grup de baieti care plecasera acu 9 ore….

Plecam si noi. 23km. Primi 10km ii dam in medie de 31. Dar cam atat. Ma retrag intrun 27 linistit urmatorii 7km, doar ca sa trag ca retardu ultimii 6. Cu 3km inainte de final A are un moment de panica. In spatele lui s-a auzit inconfundabilul sunet al camerei sparte. 8atm de aer iesind pe o gaurica. Din fericire nu era camera mea ci a unui tip din spate. Il intreb daca are camera, ala imi raspunde ca da…deci continuam. Mai aveam 2km jumate si 2 minute sa ne incadram in 13h. Aparent 70 la ora nu prea merg pe plat, asa ca ne multumim cu un 13:01.

BERE.