Unde scriu lu gigel

Septembrie 12, 2014

Guest post

Filed under: Guest post — animal00 @ 8:56 am

pentru ca fusese la el pe blog, acum inchis, l-am rugat pe 665 sa nu lase asa bijuterie de poveste in neant. Cica sa-l iertati ca nu avea inspiratie.

 

 

Uneori, idei marete, infaptuite maret sunt infrante de mici detalii, ducand la realizarea unui mare cacat. Iar intamplarea urmatoare, 100% reala, demonstreaza cu prisosinta acest lucru, ba chiar trece din planul figurat in cel propriu.

Ca moment, nu mai stiu exact cand s-a intamplat. In jur de 1989, parca sa zic ca putin dupa, dar nu sunt foarte sigur. Oricum, era perioada bairamurilor de apartament, la care ajungeai cumva la mana a opta spre a paispea. Gen stateai linistit si plictisit la o terasa, inconjurat de niste prieteni si sorbeai o bere si aparea cineva care anunta ca stie un bairam care se anunta tare. Bine, tare insemna de fapt cu multa bautura si multe gagici, in rest ca un rocker ce te aflai, te interesa prea putin altceva. Eventual o camera pe care s-o ocupi, in care sa asculti muzicile tale si sa machesti indelung. Problema era ca-n proportie de 93,24 % aceste bairame erau in sistemul: se tine la verisoara unui vecin de-al colegului de banca al sorei prietenului cel mai bun al portarului de la autobaza unde lucreaza mama unei cumnate de-a verisoarei… etc. samd. Deci mergeai in blind. Sigur, exista si riscul ca odata plecati din centru pana-n aparatorii patriei sa ti se zica: voi cine sunteti, afara! dar sa fim sinceri, in loc sa sorbi plictisit o bere, ca-n fiecare zi, perspectiva unei caterinci zdravene si eventual ceva lipeala la vreo gagica ‘proaspata’ merita deplasarea.

Acelasi scenariu s-a derulat si atunci. Am plecat o mana de oameni decisi pe distractie, de manutele noastre abile s-au lipit si niste flori (aflasem ca gazda e o ea, desi nu cred ca era un detaliu important) si niste sticle de ceva (plus traditionala sampanie/vin spumant oferita cadou alaturi de flori, care apoi va disparea misterios) si am ajuns la locul faptei. O mica surpriza neplacuta, concretizata de prezenta mamei gazdei acasa (de obicei preferam conceptul ‘fara babaci in zona) nu ne-a deturnat de la ocupatiile noastre uzuale in astfel de situatii. Si-am inceput sa bem, sa flirtam, sa una-alta, intr-un cadru relativ ok, inconjurati de oameni cumva ok.

Intr-un anumit moment, ne-am trezit ca nu mai putem ocupa vreuna dintre camere, asa ca ne-am stabilit head-quarterul in bucatarie. Oricum, apartamentul era unul obisnuit pentru un bloc comunist, 2-3 camere, nu mai stiu exact, un hol anemic, plus o baie. Adica un WC. Detaliu bine de retinut pentru desfasurarea ulterioara a actiunii. Si-n tot spatiul asta meschin, vreo 20 si ceva de cetateni petrecareti, plus o mama de gazda mai putin petrecareata, saraca pusa pe trebaluiala.

Cum zaceam noi in bucatarie, amestecand diverse licori si potiuni, rontaind prostii si trancanind tot prostii, unul dintre noi anunta ca trebuie sa se duca urgentissim la buda, pentru niste necesitati grele-grele. Ceea ce sincer, putin ne interesa in acel moment. La putin timp, omul a revenit. Ma rog, incepuse sa semene din ce in ce mai putin cu omul pe care-l stiam ca plecase. Transpirat, tremurand din toate cele, stacojiu, cu buzele stranse, ochii exoftalmici. A reusit sa ingaime ca era un ditamai codalaul la baie, ba chiar unii suspectau pe un ton enervat ca unii si-ar face de cap pe acolo, in ciuda poporului pisacios si cacacios de la usa. A mai reusit sa ingaime ca treaba e atat de grava, incat ne puteam astepta la chestii urate. Ma rog, noi la urat mirositoare, amaratul la chestii urate mai complex. Timpul se scurgea nemilos si nu in favoarea nefericitului. Un scurt calcul a demonstrat ca iesitul afara nu e o solutie isteata, pentru ca ne aflam la un etaj superior, cu un lift lenes si pana-n strada se puteau intampla trebi nasoale. Traditionala cacare in lift a fost dezavuata unanim.

Si atunci a venit. A aparut. Mareata si salvatoarea idee. Frizand perfectiunea. Dovedind operativitate si capacitati reale de adaptare in orice conditii. Ce mai, IDEEA. Nu mai stiu cine a venit cu ea, e si putin important, pentru ca sunt convins ca ideea ratacea oricum in zona si astepta un mediu propice pentru expunere. Pe scurt, despre ce era vorba: intr-un colt al bucatariei era un maldar de ziare vechi; ideea era ca unul sa iasa la usa, clasicul ‘sase’ sau ‘tira’ si sa pandeasca aparitia vreunui element dusmanos, in timp ce framantatul (la propriu si la figurat) nostru prieten sa intinda niste ziare pe jos, sa isi depuna gunoiul ucigas pe ele, apoi sa le impachetam (sigur, de mantuiala, nu cu fundite si zorzoane) iar apoi sa-l evacuam pe geamul deschis intr-o aruncare libera. Era necesar ca totul sa se petreaca fulgerator, ca sa nu avem nici musafiri nepoftiti in timpul zamislirii cacacioase,  dar nici sa nu se instaureze un neplacut si fetid miros in bucatarie, pana la urma locul nostru de adastare, in acea seara.

Oameni de actiune, nu am mai pierdut vremea cu dezbateri de argumente pro- sau contra, cu votare sau cu alte activitati inutile. Momentul era ideal, in bucatarie eram numai de-ai nostri, in restul casei nu se petreceau mari miscari de trupe. In plus, amicul nostru era in prag de explozie, orice intraziere putand deveni fatala chiar si pentru noi, dupa cum incepuse sa arate de doua minute incoace. Sincer, daca-i pleznea o vena, la suferintele inregistrate pe fata lui, nu eram siguri ca ne va improsca doar cu sange. Deci era si in interesul nostru sa se rezolve.

Ceea ce a urmat a fost o adevarata lectie de operatiune pentru trupele speciale. In foarte putine secunde, podeaua bucatariei a fost plina de ziare, (anti-)eroul nostru inlacrimat s-a asezat in vine cu pantalonii dati jos, a savarsit puturoasa dar eliberatoarea actiune, s-a strans rezultatul in ziare si cu abilitate a fost aruncata nenorocirea pe geam. Asta in timp ce la usa se precipita treaba, omul lasat de sase dand concret de sase, apoi retinand mama gazdei intr-o scurta, inutila si pe alocuri tampita discutie, cat sa ne ofere timp de actiune.

Atunci cand mama gazdei a patruns in bucatarie si nespus de multe schimbari ale fizionomiei ne-au dat de gandit ca totusi ceva nu e ok, ne gandeam cu totii la miros. Sa ne intelegem, amicul nostru nu se caca orhidee, dar atat rapiditatea operatiunii, cat si faptul ca in toata zona aia miroasea urat de afara, gunoaie, rahati, ne-au facut sa ne relaxam totusi cumva. Numai ca femeia renuntase la modificari faciale rapide si se stabilise intr-o expresie fixa, sparta, cu o vaga scarba si un inceput de indignare.
Atunci cand am zis ca nenorocirea a fost aruncata pe geam cu abilitate, m-am referit la cadrul geamului.Cand ne-am intors incet, cu presimtiri sumbre, am vazut ca da, cadrul geamului fusese corect estimat. Atata doar ca daca la inceputul operatiunii geamul fusese larg deschis, acum era apropiat. Iar pe el se prelingea maiestuos marele-fecaloid-cu-ziare-pe-el. Intr-o maniera atat de solemna si onctuoasa, incat si unui caiman de canale i-ar fi provocat voma.

Atunci cand dupa un timp record de evacuare a apartamentului ne-am oprit in strada (la o distanta rezonabila pentru a preintampina eventuale idei proaste gen chemat politia), am tinut musai sa avem o scurta sedinta. Ideea fusese perfecta, desfasurarea ireprosabila, ce s-a intamplat, totusi? Intr-un tarziu, unul isi da o palma peste frunte (sigur, merita mai multe) si ne zice: bai, in timp ce se defeca amicul, am trecut pe langa geam, am luat o scrumiera, am uitat sa-l redeschid. Am decis in unanimitate ca e prea de cacat faza. Si multa vreme am ras pe marginea ei.

Totusi am o mica dezamagire. Nu am sa aflu niciodata care a fost urmarea catapultei cacacioase esuate. Cum s-o fi curatat geamul. Cum s-o dezinfectat bucataria. A mai continuat bairamul? Am avut preturi pe capetele noastre?

Anunțuri

3 comentarii »

  1. Prea tare faza! Plecati cu pofta de fenei si bautura…totul s-a facut un cacat. La propriu.

    Comentariu de Lospa — Septembrie 14, 2014 @ 2:12 am | Răspunde

  2. Deci io vreau o harta, ca n-am inteles exact pe unde cum si de ce s-a cacat ala?!

    Comentariu de Mucegai Ales — Septembrie 15, 2014 @ 9:36 am | Răspunde

    • bucatarie…ca il trecea ra

      Comentariu de animal00 — Septembrie 15, 2014 @ 9:40 am


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Spune ceva, spune, spune, spune....bine, scrie

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

%d blogeri au apreciat asta: